Harta drumurilor naționale și autostrăzilor care se pot bloca la prima nisoare abundentă

Harta drumurilor naționale și autostrăzilor care se pot bloca la prima nisoare abundentă
Publicat: 29/11/2016, 09:08

La fel ca în 2015 și ca în anii anteriori, șoselele din sudul, sud-estul, nord-estul și centrul țării cu cele mai multe drumuri în pericol de înzăpezire. Acest risc este unul natural, determinat în funcție de precipitațiile înregistrate în fiecare an, iar pe baza datelor astfel centralizate Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) stabilește tronsoanele pe care activitățile de deszăpezire se pregătesc cu prioritate.

Riscul de înzăpeziri este prezent inclusiv pe cele mai aglomerate drumuri. Spre exemplu, cel mai intens utilizat drum este DN1, și acesta apare trasat cu roșu (pericol mare de înzăpezire – n.r.) pe aproape toată lungimea lui, excepție făcând doar partea cu serpentine dintre Predeal și Brașov. Apoi autostrăzile A1 (București-Pitești) și A2 (București-Constanța) sunt, de asemenea, semnalate ca înzăpezibile. Și DN2, care face legătura dintre București și localitățile din Moldova, este în pericol până în zona Râmnicu Sărat, apoi de la Adjud-Bacău până la Roman – Târgu Neamț. În Dobrogea, aproape toate drumurile prezintă risc de înzăpezire, în timp ce în Banat și Crișana nu sunt semnalate astfel de pericole.

Harta a fost întocmită în baza valorilor multianuale înregistrate de ninsori și de cazuri cu blocare de trafic și nu are legătură cu atribuirea sau nu a lucrărilor de deszăpezire.

Ca în fiecare an, unele șosele încă nu au fost atribuite în vederea deszăpezirii nici până acum, însă noutatea iernii 2016 vine din modul de gestionare a acestor tronsoane. CNAIR a atribuit lucrările în așa fel încât zonele neacoperite cu contracte să fie deszăpezite de vecinii care au în gestiune, în vederea deszăpezirii, perimetre alăturate.

„Gândirea de la începutul anului a fost că indiferent de ce se întâmplă și de câte contestații vor fi semnate (dacă vor fi semnate peste 50%), având în vedere că avem acorduri-cadru de deszăpezire pe patru ani și având – să zicem – două regiuni alăturate, pentru una s-a semnat acordul-cadru, iar pentru cealaltă nu; într-un astfel de caz, fiind acorduri cu cantități estimate pentru patru ani, oricând acel contract se poate extinde și acoperi zona pentru care – într-o situație excepțională – se va întâmpla să nu fie semnat acordul-cadru până atunci. Dacă astăzi vine un cod galben-portocaliu de ninsoare în toată țara, avem contracte semnate să acționăm unitar, uniform, în toată țara”, a declarat recent, pentru MEDIAFAX, directorul general al CNAIR, Cătălin Homor. „În paralel, cu flota pe care o avem în dotare, vom interveni punctual acolo unde trebuie, practic vom lua sub aripa noastră acele tronsoane care, eventual, vor rămâne neacoperite”, a mai spus șeful CNAIR.

Până în prezent, deszăpezirea fiecărul kilometru de drum din România a costat, în anii trecuți, între 1.500 și 1.600 de euro. Astfel, toată rețeaua de 17.600 de kilometri a însemnat plăți de aproximativ 28-30 de milioane de euro în fiecare sezon rece. Aprovizionarea și transportul materialelor necesare până la bazele de deszăpezire au costat, în fiecare an, alte aproximativ 14 milioane de euro, iar cheltuielile pentru deszăpezirea cu autoutilaje proprii (reparații, piese de schimb, carburanți, lubrefianți, anvelope, acumulatori) au fost de aproape 3 milioane de euro. Pentru sezonul 2016-2017, costurile vor putea fi estimate abia în primăvara anului 2017.

Potrivit legislației rutiere, neechiparea corespunzătoare pentru iarnă a mașinii se sancționează cu retragerea certificatului de înmatriculare, iar amenzile pe care le riscă șoferii sunt cuprinse între 2.500 și 4.000 de lei. Mai mult, cei care nu au cauciucuri de iarnă și blochează un sector de drum riscă o amendă cuprinsă între 5.000 și 8.000 de lei și vor fi nevoiți să suporte și costurile aferente intervenției de degajare a sectorului de drum afectat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
„S-a dezlănțuit iadul”. Pasagerii avionului care n-a mai ajuns la Singapore descriu coșmarul trăit. Imagini...
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem...
DIETA-MINUNE a Nicoletei Luciu | Așa a slăbit rapid 35 de kilograme. Arată de milioane...
Cum poţi calcula când ieşi la pensie. Vârsta de pensionare se va modifica în funcţie...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât câștigă o stewardesă la una dintre cele mai bine plătite companii aeriene: „Nu se...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Împăratul CRUD care a ordonat ca SOȚIA să-i fie FIARTĂ de vie!
Klaus Iohannis a rămas FĂRĂ CUVINTE. Nu am crezut că o să văd vreodată AȘA...
Recalcularea pensiilor. A fost publicat cel mai așteptat document
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
"Cu adâncă tristeţe anunţăm trecerea la Veşnicie". Este doliu în lumea filmului românesc! Costel Constantin...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Două schelete dezvăluie pedepsele crunte aplicate în China acum 2.500 de ani
×